După cum s-a anticipat deja, vânătoarea constituie o activitate raţională, prin intermediul căreia se pune în valoare, pe termen lung, o resursă naturală regenerabilă.

Pentru a exploata durabil vânatul, în interesul societăţii şi al vânătorilor care sunt direct interesaţi de asigurarea perenităţii activităţii, prelevarea unei anumite cote din acesta se face strict în limitele surplusului populaţional, stabilit prin metode şi mijloace cu pretenţii ştiinţifice. Acest lucru nu se face însă de către vânători - care ar fi tentaţi să fie subiectivi, fie din dorinţa de a vâna pe moment mai mult, fie din dorinţa de a lăsa în natură un efectiv exagerat de reproducători cu gândul la ziua de mâine - ci de către managerii activităţii cinegetice.
În final, calculele şi propunerile de cote anuale de recoltă, efectuate profesional de aceşti manageri pentru fiecare populaţie de vânat, din fiecare fond de vânătoare în parte, sunt aprobate la nivelul Autorităţii publice centrale care răspunde de activitate, după obţinerea eventualelor avize necesare din partea Autorităţii publice centrale care răspunde de mediu, de către funcţionari publici neutri, devenind obligatorii de realizat de către gestionari. Acest mecanism de stabilire corectă a cotelor de recoltă este completat, în scopul conservării echilibrului în natură, de prevederile legii care consideră contravenţie nerealizarea acestor cote şi infracţiune depăşirea lor de către gestionari.

Aşadar, lucrurile sunt cât se poate de clare şi de judicios reglementate.

Cum sunt stabilite totuşi surplusurile populaţionale în aşa fel încât, prin prelevarea acestora, să nu se pună în pericol populaţiile de vânat, nici prin extrageri exagerate şi nici prin extrageri subdimensionate care să conducă la suprapopulări, degenerări sau producerea de prejudicii societăţii? Problema antamată în mod ştiinţific cu peste 50 de ani în urmă şi-a găsit soluţionarea prin stabilirea unor efective optime pentru principalele specii de vânat sedentar, pe fiecare fond de vânătoare în parte.
Aceste efective optime au fost ulterior recalculate periodic, de regulă la 10 ani, pentru a fi luate în seamă schimbările intervenite în peisajul fondurilor de vânătoare. Astfel de efective optime sunt stabilite acum în România pentru cerbul comun, cerbul lopătar, căprior, capră neagră, mistreţ, iepure, cocoş de munte, fazan, potârniche, urs şi râs.
Prin urmare, pentru fiecare fond de vânătoare în parte sunt stabilite aceste efective optime. Sunt, de asemenea, stabilite pentru unele dintre aceste specii şi structuri optime, pe sexe deocamdată.

Atât managerii fondului cinegetic, cât şi vânătorii cunosc efectivele şi structurile optime, precum şi obligaţia lor de a tinde permanent, prin vânătoare, către acestea.

Efectivele reale de vânat, existente în fondurile de vânătoare, sunt recenzate anual, lucrarea definitivându-se primăvara, la sfârşitul fiecărui an vânătoresc. Se recenzează de fapt stocul de reproducţie rămas după sezonul de vânătoare şi după trecerea perioadei critice de iarnă, fără a fi luată în considerare progenitura din anul respectiv.
Din diferenţa celor două categorii de efective, conform unor formule de calcul şi unor programe pe computer menite să elimine eventuale erori de recenzare, se stabilesc cotele anuale de recoltă, bineînţeles luând în considerare anumite sporuri naturale anuale, diferite de la specie la specie şi de la o zonă altitudinală la alta.

Etapele prezentate mai sus, concis şi simplu pentru o mai facilă înţelegere, ascund în spate ani de cercetări privind nivelul efectivelor optime, al sporurilor naturale şi al metodelor eficiente de evaluare, precum şi o experienţă de 50 de ani în ceea ce astăzi numim "vânătoare durabilă". Pentru toate celelalte specii de vânat sedentar la care nu sunt stabilite efective optime, se are în vedere, la stabilirea cotelor anuale de recoltă, doar evoluţia efectivelor acestora, o anumită densitate a lor, considerată normală şi experienţa acumulată în timp în ceea ce priveşte nivelul posibilităţilor de vânare.

În sfârşit, pentru speciile migratoare se are în vedere doar evoluţia efectivelor acestora, inclusiv în lume, şi, bineînţeles, experienţa cotelor de recoltă realizate în anii precedenţi.
Toate aceste lucrări şi etape necesare stabilirii cotelor de recoltă sunt monitorizate atent de la nivelul autorităţilor publice centrale care răspund de activitatea cinegetică şi de activitatea de protecţie a mediului, apoi aprobate de cea dintâi, cu avizul celei de-a doua. Pentru speciile de vânat strict protejate şi pentru cele din zona ariilor protejate, nu din ariile strict protejate unde nu se vânează, mai este necesar şi avizul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Iată aşadar "furcile caudine" care asigură o gestionare durabilă, în interesul perenităţii vânatului şi al vânătorilor din România.