Demult, la poalele munţilor Caucaz, trăia un negustor, care avea două fete atât de frumoase încât nu le lăsa să iasă din casă, de teamă să nu le piardă. Totuşi, doi tineri s-au strecurat în grădina lor, într-o noapte cu lună plină şi au dat o serenadă cu care au cucerit inimile fetelor.

Fetele au ieşit pe furiş din casă să-i vadă pe cei care le-au încântat cu muzica lor, dar au fost pe dată furate de cei doi, care au venit cu ele în Nordul Moldovei, unde şi-au găsit de lucru la o mănăstire.

La o sărbătoare, la care au coborât din munte şi oierii, printre păstori se aflau şi doi tineri chipeşi, cunoscuţi prin partea locului drept "prinţii munţilor".

Aceştia le-au observat imediat pe frumoasele surori şi au căutat să le intre în graţii, până când au reuşit să le atragă spre pădurea din apropiere.

Tinerii ruşi care le-au furat de la casa lor le-au văzut când fugeau, s-au luat după ele şi aşa s-a încins o bătaie între cei patru cavaleri, care, lovindu-se cu pumnii şi cu pietre, au stropit iarba din jur cu picături de sânge.

Dintr-o dată cerul s-a întunecat şi trăsnetele au împrăştiat mulţimea, iar ca din senin s-au ridicat nişte stânci, asemănătoare unor chipuri de om, care şi astăzi poartă numele de "Cei Doisprezece Apostoli".

O voce puternică a făcut să răsune munţii şi a băgat spaima în oameni: "Pentru ca v-aţi bătut în apropierea acestui sfânt lăcaş, nu sunteţi vrednici să vă numiţi oameni. De azi înainte veţi trăi în păduri întunecoase, transformaţi în păsări şi veţi cutreiera munţii în căutarea găinuşelor perechi, pe care, dacă nu vă vor răpune fiarele sălbatice, le veţi întâlni o singură dată, primăvara”.

Apoi un fulger a brăzdat cerul şi în văzduh s-au ridicat nişte păsări de mărimea unui cocoş, care de atunci s-au numit "cocoşi de munte". Unii dintre ei s-au îndreptat spre codrii întunecaţi, alţii spre păduri de mesteceni, iar alţii, buimăciţi, au fost luaţi de vânt şi au trecut prin norul de gaze toxice de deasupra Munţilor Căliman, căzând asfixiaţi pe câmpul care de atunci se numeşte "Cimitirul păsărilor".

Din acele vremuri, de când sângele cavalerilor a fost vărsat pentru frumoasele fete, în jurul mănăstirii au răsărit copăcei cu flori roşii purpurii, denumite bujori de munte sau smârdarul Carpaţilor, şi care, atunci când înfloresc, în această perioadă a anului, acoperă povârnişurile munţilor cu flăcări purpurii.

preluat din Monitorul de Suceava