Aspecte ca alegerea terenului �n care v�năm, condițiile atmosferice �n care practicăm v�nătoarea, alegerea și amenajarea ștandului de unde o să v�năm, relația pradă-prădător precum și competiția �ntre prădători o să le schițez �n continuare, din propriile �ncercări și din �nvățămintele pe care mi le-a trasmis un v�nător cu experiență,  de pe continentul American.

        Fiind un sport �n continuă dezvoltare at�t din punct de vedere tehnic (perfecționarea armamentului, a muniției, și a aparatelor optice) c�t și acțional (�mbunătățirea tehnicilor de v�nătoare și adaptarea acestora la noile condiții create de v�nat �n teren), v�nătoarea este unul  dintre cele mai plăcute și frumoase mijloace de relaxare, combin�nd odihna activă cu satisfacțiile personale �n urma reușitelor.

       Pentru  a obține rezultatele dorite la orice fel de v�nătoare, știm foarte bine că,  cu c�t cunoaștem mai multe despre animalul pe care �l v�năm  cu at�t vom avea șanse de reușită mai mari. V�natul �și schimbă �n permanență locurile de hrană și de odihnă, sub presiunea v�nătorii excesive sau a modificărilor survenite �n mediul lor de trai. V�nătorul nu are altceva de făcut dec�t să citească aceste schimbări �n teren și să-și modifice sau să-și adapteze tehnicile de v�nătoare.

        Studierea și selectarea celor mai bune terenuri pentru v�nătoarea răpitoarelor cu păr, ne vor asigura rezultatele dorite �n perioada de timp optimă. Dar  pentru a ne asigura succesul, trebuie să urmărim �n permanență modul de viață al animalelor care asigură hrana răpitoarelor și modul  �n care acestea �și folosesc  habitatul:  sursele de hrană, apă și adăpost. Aceasta presupune ca pe �ntreaga perioadă a anului  să ieșim �n  fondul de v�nătoare, să-l studiem  și să ne axăm pe schimbările și modificările care survin.

      M�ncarea și sursele de apă precum și posibilele adăposturi se pot schimba odată cu anotimpurile, iar urmele răpitoarelor vor reflecta acest lucru. P�lcurile de copaci sau arbuști, smocurile de iarbă deasă sau diferitele culturi, combinate cu dealuri,  văi, viroage, bălți, p�raie asigură zone de tranzit dintr-un teren �n altul pentru v�natul � hrană. Aici �n astfel de zone  vom găsi și răpitoarele deoarece aceste zone sunt productive.

Pentru a ne bucura de v�nători reușite  avem nevoie de eficiență care rezultă dintr-o planificare și o cercetare intensă a terenului. Schimbările care afectează  v�nătoarea din ziua de azi �și pun amprenta și pe latura de planificare a viitoarelor ieșiri �n teren, activitate similară cu planificarea unei aventuri, a unei excursii sau a unei simple ieșiri �n natură.

C�nd ne planificăm o v�nătoare, cunoaștem cu siguranță ziua și momentul din zi �n care ieșim �n teren, dar nu putem fi siguri 100% de vremea din acea zi. Apropierea sau �ndepărtarea diferitelor fronturi atmosferice, v�ntul puternic, ploaia, vremea rece sau caldă, ne pot afecta reușitele unei v�nători �n orice zi. Trei elemente devin �nsă  foarte importante pentru toate animalele atunci c�nd vremea se schimbă: hrana, apa și adăpostul. Pentru  că aceste trei elemente sunt primordiale pentru orice animal, răpitoarele trebuie căutate �n apropierea locurilor de trai ale animalelor care constituie hrana acestora � am repetat acest lucru pentru că este esențial �n �nțelegerea acestui tip de v�nătoare.

Condițiile atmosferice pot fi prieteni sau dușmani pentru cel care nu știe să le interpreteze �n favoarea sa.

�n condiții de v�nt mamiferele răpitoare sunt de  obicei ezitante �n acțiuni datorită faptului  că eficiența simțurilor le este oarecum diminuată. Nu numai că le este greu să audă și să reacționeze la pericole, dar și simțul mirosului le este afectat de viteza v�ntului. Animalelor le este mult mai ușor să se deplaseze sau să ajungă cu v�ntul �n față și de aceea v�nătorul trebuie să-și aleagă foarte bine locul, de unde �cheamă� și face p�nda, astfel �nc�t animalul pe care �l urmărește să-i  ajungă �ntr-o poziție  favorabilă de tras sau de observare. �n același timp v�ntul afectează distanțele de la care răpitoarele pot auzi sunetul scos de chemătoarea noastră.

C�nd folosim chemătorile �n zilele cu v�nt, trebuie să ne alegem pozițiile �n apropierea oricăror adăpostiri sau acoperiri din teren pentru că la auzul chematorii se �nt�mplă uneori ca vreo vulpe, c�ine sau pisică hoinară, etc. să iasă de după vreo acoperire a terenului din apropierea noastră, din curiozitate,  nu neapărat să se apropie de noi, și ne poate surprinde. Dacă suntem adăpostiți, prin mișcare, animalul se demască și �l putem noi surprinde cu un foc  ochit și bine plasat.

V�nătoarea pe timp de  furtună ( v�nt puternic, ploaie torențială sau viscol) nu este recomandată, �n schimb perioadele de timp de dinainte și de după furtună pot fi surprinzător de bune pentru v�nătoare.

Doar ieșind �n teren pe toate tipurile de vreme, vom ajunge să �nțelegem  mai bine cum reacționează �n diferite condiții atmosferice și �narmați cu  aceste cunoștințe vom putea să alegem cele mai bune perioade de timp pentru a  ieși la v�nătoare.

Ca la orice p�ndă, și la v�nătoarea cu chemători cel mai bine ar fi să ne așezăm cu v�ntul �n față și să avem o perspectivă c�t mai amplă asupra zonei �n care v�năm, dar  nu �ntotdeauna acest lucru se poate �nt�mpla. Dacă ne g�ndim  că răpitoarele urmărite de noi se pot afla �n spatele sau �n lateralul nostru și �ncearcă să se apropie de noi sub v�nt, ar trebui să ne folosim  de anumite bariere naturale cum ar fi: un r�u, p�r�u, un mal abrupt, o baltă, un lac, o zonă deschisă sau altele, �n alegerea ștandului. (Ex: dacă v�ntul bate din dreapta spre st�nga nostră față de cum suntem dispuși �n stand,  este recomandat să avem �n  partea noastră st�ngă o zonă mai deschisă, unde să putem  observa ușor �ncercarea de apropiere a oricărui animal care vrea să  simtă un  pericol).

        La alegerea ștandurile din care vom v�na trebuie să luăm �n calcul mai mulți factori, fără de care nu vom avea  poziții bune �n teren și nu ne vom putea  bucura de reușitele mult dorite.

Vizibilitatea. C�nd ne alegem un ștand, trebuie să ne orientăm spre acel punct din teren care ne oferă cel mai mare avantaj vizual- vizibilitate maximă. Acest lucru presupune o poziție dominantă pe c�t posibil acoperită (sau care ne oferă mascare) și avantajoasă din punt de vedere al v�ntului și al soarelui. Prădătorul pe care �l căutăm, va face la fel și va �ncerca să descopere eventualul dușman dintr-o astfel de poziție

          Distanța dintre ștanduri (locurile  �n care folosim chemătoarea). Distanța pe care o parcurgem �ntre ștanduri  este determinată de specia  de animale pe care vrem să o v�năm, de vreme, de teren, și de mulți alți factori pe care �i putem stabili chiar noi, �n funcÅ£ie de ieşirile anterioare.

-�n teren deschis, unde sunetul ajunge la distanțe mai mari, putem  avea și 1 km  sau mai mult �ntre locurile stabilite pentru a folosi chemătoarea, și asta pentru a avea certitudinea că emitem sunetul pentru o nouă pereche de urechi - un alt animal;

    -�n teren deluros sau acoperit cu vegetație, unde aceasta sau configurația terenului reduc distanțele de propagare a sunetului, este indicat  să ne mutăm �ntr-un nou ștand după 300-400 m ;

-v�ntul va reduce de asemenea intensitatea  sunetului pe care �l imităm, acesta neajung�nd prea departe, lucru care ne va face să stabilim distanțe scurte �ntre ștanduri chiar și �n teren deschis.

V�ntul și soarele. Ideal ar fi ca �n ștandul pe care �l ocupăm  să avem v�ntul �n față și soarele �n spate, dar acest lucru nu este posibil �ntotdeauna. Atunci c�nd nu se �nt�mplă aşa cum ne dorim, vom face compromisuri şi vom vom sacrifica poziția față de soare  pentru a avea  o bună direcție a v�ntului �n favoarea noastră.

        Asigurarea confortului minim. Cunosc�ndu-se faptul că �ntr-un ștand ar trebui să stăm complet nemișcați de obicei minim 15 minute ne vom strădui să alegem acele poziții care oferă c�t mai mult confort posibil: posibilitatea de a ne așeza, de a ne �ntinde picioarele, de a ne sprijini cu spatele de ceva; un loc confortabil ar trebui să fie acela �n care picioarele stau �ntr-o poziție firească, astfel �nc�t s�ngele să circule liber, impiedic�nd amorțirea acestora.

        Odată ce ne-am ocupat ștandul, suntem la jumătatea reușitei noastre,  aşa că şi următorii pași sunt foarte importanți pentru că  principalul obiectiv al v�nătorii cu chemătoarea este să facem animalul să se apropie �ndeajuns de aproape de noi �nc�t să putem executa un foc precis și letal.

Sunt fonduri de v�nătoare la noi �n țară c�t și �n afară, unde două sau mai multe animale răpitoare trăiesc �n  același habitat, concur�nd pentru același tip de hrană și de aceea folosind un anumit tip de sunet din chemătoare ( Ex: țipătul iepurelui) putem avea surpriza  apropierii  unui alt animal dec�t cel pe care �l așteptăm.

         Un alt aspect ce ține de v�narea răpitoarelor este acela �n care competiția interspecifică duce la dispersarea, la �mprăștierea și ocuparea altor nișe �n  habitat de către prădătorii tineri. Dec�t să se lupte cu stresul lipsei  surselor de hrană și cu atacurile frecvente din partea membrilor adulți sau dominanți, prădătorii tineri se aventurează pe cont propriu �n căutarea unor nișe libere, aşa că aceştia sunt predispuşi de a apărea la chemătoare primii. Țin�nd cont de acest lucru  trebuie să cunoaștem  și diferențele dintre modurile �n care v�nează acestea, pentru a știi cu ce specii o să ne �nt�lnim, și să putem  exploata aceste cunoștințe �n folosul nostru, mențin�nd echilibrul multispeciilor �n teren.

Felinele pot răspunde la chemătoare (un stimul), apropiindu-se de noi și �ntr-o jumătate de ora sau mai mult, �n timp ce  o vulpe se poate arăta și �n primele minute după emiterea stimulului. Felinele se folosesc foarte mult de simțul  văzului pentru a-și detecta prada �n timp ce canidele folosesc indeosebi simțul olfactiv.

�n mod normal canidele vin mai repede la chemătoare dec�t felinele, dar sunt și excepții  iar pentru asta trebuie ținut cont de anumiți factori  atunci c�nd stabilim c�t stăm �ntr-un loc și chemăm: viteza v�ntului, direcția acestuia, acoperirile din zonă, animalul pe care  urmărim să-l v�năm.

Răpitoarele răspund la țipătul de durere al prăzii lor pentru că așa este normal și firesc, lucru cerut de �nsăși competiția pentru hrană.

Hrana pe care răpitoarele și-o asigură prin abilitățile lor, reprezintă linia subțire dintre prosperitate- viață și deficiență- moarte. Răpitoarele care nu reușesc să-și asigure hrana vor muri și vor deveni la r�ndul lor hrană pentru  ceilalți prădători. Acest lucru  se poate traduce foarte simplu �n relația pradă � prădător, o relație de interacțiune �ntre doua sau mai multe specii,  o interacțiune �ntre v�nat și v�nător.

Prosperitatea și  rata natalității la răpitoare depind foarte mult de abundența hranei, iar populația hranei pradătorilor este controlată de aceștia. �n această ecuație pradă- prădător unde rezultatul ar trebui să fie echilibrul trebuie introdus și omul- v�nător pentru că acesta poate schimba radical rezultatul ecuației.

La modul general vorbind, noi nu v�năm acum răpitoarele pentru hrană sau pentru a ne susține din punct de vedere finaciar ( probabil că mai sunt și excepții). Ca o concluzie la ideea mai sus menționată, putem spune că dorința de a proteja v�natul uti, adăugată la  valoarea unor blănuri de  răpitoare şi �mpreună cu pasiunea pentru v�nătoare, determină agresivitatea cu care v�năm aceste prădătoare și astfel cum afectăm populația lor.

Dacă numărul răpitoarelor cu blană ar crește, acestea ar afecta negativ speciile de animale- hrană. Prezența unor anumite boli va fi mult mai evidentă �n acele fonduri, unde numărul răpitoarelor este foarte ridicat, moartea prin �mbolnăvire fiind deseori răspunsul suprapopulației.

          Noi, v�nătorii,  putem interveni �n menținerea echilibrului �n relația pradă- prădător, prin a ne mobiliza �n combaterea mai intensă dec�t am facut-o p�nă acum a răpitoarelor,  prin aceasta reuşind să iniÅ£iem și un nou efect de domino: reduc�nd numărul răpitoarelor vom ajuta v�natul util să se refacă ca și efective și vom prelungi timpul nostru de stat �n fondul de v�nătoare pe timpul sezonului rece, atunci c�nd credeam că sezonul de v�nătoare s-a  incheiat de mult  și am rămas �n așteptarea următorului.

Explicarea succintă a relaționării dintre țipătul de moarte al animalelor și ce reprezintă acesta pentru răpitoare, se găsește �n str�nsă legătură cu relația pradă- prădător și cu tema articolului .

              Cu siguranță fiecare t�năr răpitor care �și capturează prima  victimă cu s�nge cald și aude țipătul de moarte al acesteia, pe viitor va face asocierea �ntre țipătul pe care  �l aude și hrana caldă  din trecut.

Referindu-ne la țipătul animalelor c�nd sunt prinse, putem �ncerca să explicăm comportamentul pradei asociat cu iminența de a fi m�ncată de prădător. Pe l�ngă teroarea și durerea produse victimei de răpitor, transmise prin Å£ipătul de moarte, există posibilitatea interpretării din alte puncte de vedere  a acestuia.

          �n subsidiar este posibil să existe motive altruiste sau teritoriale potrivit cărora prada țipă de moarte, sau manifestarea poate fi interpretată ca o ultimă strategie de surprindere a răpitorului- pentru autoapărare și salvare. Motive altruiste și teritoriale ar putea fi şi următoarele: anunÅ£area celorlaltor membrii ai speciei de existența unui prădător �n zonă; avertizarea celorlaltor animale cu care coabitează de existența unui pericol; pentru a atrage alți prădători �n zonă (astfel �nc�t să creeze concurență la hrană) -  exist�nd posibilitatea de a scăpa;

             Prada �n momentul �n care este capturată de un prădător articulează prin țipătul emis teroarea- ca răspuns la inevitabilul fapt că este pe cale de a fi omor�tă și m�ncată.

�n cazul răpitoarelor cu pene, prada este localizată din aer. Victima prinsă de astfel de răpitoare moare de cele mai multe ori prin sufocare, fiind prinsă  cu ghiarele și str�nsă p�nă c�nd acestea �i străpung  corpul, �i perforează cavitatea toracică și oprește respirația, sau �i produce o hemoragie puternică. Toate aceste lucruri necesită timp și durează cel puțin 1 minut. �n tot acest timp victima, at�t c�t �i mai permite aerul din  plăm�ni, țipă jalnic. Alți răpitori care aud țipătul de moarte, nu rezistă tentației ( țipătul este sinonim cu o invitație la masă) de a vedea ce se �nt�mplă, �n speranța unei mese. O vulpe �nfometată, o pisică sălbatică, un r�s, nu vor sta prea mult pe ganduri și nu vor ezita să atace un uliu care a prins un iepure, iar dacă uliul obiectează prea mult poate să ajungă și el victimă precum iepurele.

             Dacă răpitorul este �nfometat  poate răspunde imediat  și chiar agresiv la  auzul unui țipăt de moarte, dar neștiind ce se află de parte cealaltă a țipătului, și cu frica existenței unui prădător mai mare, acești răpitori acționeză de cele mai multe ori cu prudență. Neatenția și lipsa prudenței pot costa pe o vulpe, un jder, o pisică, etc. viața �n relația cu un prădător mai mare.

Pentru orice motiv din cele enumerate mai sus, prada țipă atunci c�nd este prinsă de prădător și rezultatul este binecunoscut- alți răpitori răspund; �n acest sens biologia acestor raspunsuri condiționate este foarte importantă pentru noi v�nătorii. Ex: iepurele c�nd este prins de un răpitor țipă, moment �n care un alt răpitor reacționează la auzul țipătului �n speranța dob�ndirii unei mese, iar noi- v�nătorii suntem condiționați să ne folosim  și să trasformăm �ntr-un  avantaj această relație. Cum? Ne ascundem intr-un tufiș È™i pretindem că suntem o pradă �n speranța că, chemătoarea si măiestria noastră vor atrage un prădător (sau un anume prădător) �ntr-o poziție bună pentru a-l putea �mpușca.

      Pe final voi prezenta c�teva �reguli� care mi-au fost sugerate de v�nătorul american, şi pe care  le-am putea folosi pentru asigurarea succesului �n  v�nătoarea cu chemători:

-probabil tinerii prădători obișnuiesc să urle/latre/miaune  mai mult din motive sociale, �n timp ce adulții  se manifestă astfel din motive teritoriale;

-s-ar putea ca la chemătoare să nu vină nici un animal pentru simplul motiv că este sătul și nu �l interesează o nouă pradă; sau poate că a dat de urma unei prade pe o anumită direcție și noi prin chemătoarea noastră �ncercăm să-l aducem �n direcția opusă;

-�ncerc�nd să atragem animalul spre o zonă cu potențial pericol pentru el nu ne va ajuta să obținem rezultate pozitive: o șosea, o st�nă, o zonă locuită, etc. pot reprezenta pericole pentru animal; �n schimb atrăg�nd animalul �n zona opusă unui posibil pericol poate reprezenta cheia succesului;

-nu trebuie să dezarmăm dacă �ntr-un teren �n urma chemărilor repetate din locuri diferite nu apare nici un răpitor; nu vorbim de tehnica de suflat ( de chemat) �dacă e bună sau mai puțin bună,  ci de faptul că dacă un teren arată bine din punct de vedere al acoperirilor și mascărilor, asta nu �nseamnă că neapărat răpitorul căutat trebuie să fie  acolo; opusul acestei afirmații este acela că dacă răpitorul ( vulpea, șacalul, r�sul, etc.) nu răspunde la chemătoare nu �nsemnă că nu se află �n teren;

-răpitoarele trebuie v�nate acolo unde se află ele, iar abilitatea noastră de a alege acele ștanduri  �productive� reprezintă calea crucială spre succes și asta  separă pe v�nătorii cu chemători buni,  de cei fără rezultate;

-unele animale sunt mai timide dec�t altele și cunosc�ndu-se acest lucru  este indicat să �ncepem �chemarea� cu o intensitate scăzută urm�nd să o creștem treptat;

-dacă desfășurăm v�nătoarea  �n zone dese, trebuie să acordăm mai mult timp prădătorului să ajungă la noi, și fără �ndoială acesta se va folosi de zonele acoperite ca să se apropie;

-pe v�nt puternic putem scurta timpul de ședere �n ștand, precum și distanța dintre ele; �n astfel de condiții trebuie mărită intensitatea �chemării�;

-este indicat ca din poziția �n care ne-am așezat să  avem o bună vizibilitate pe o rază de 50-100 m �n jurul nostru;

-unii v�nători  așteaptă �ntr-un loc 15-20 minute după ce au făcut �chemarea�,  atunci c�nd v�nează vulpi, c�ini hoinari, șacali, și rareori 30-40 minute atunci c�nd v�nează r�și; dacă sunt semne că �n zonă  se află un r�s și ar putea să apară la chemătoare ar fi bine să prelungim șederea; nu stăm mai puțin de 30 minute dar dacă avem și urma clară a prezenței felinei vizate, atunci putem prelungi șederea �n ștand p�nă la 1 oră;

-dacă animalul răspunde la chemătoare ( Ex: un urlet) dar nu vine spre noi, s-ar putea să fie prea departe; c�nd se �nt�mplă asta trebuie ca noi să ne punem �n mișcare și să ne apropiem de el, folosind acoperirile din teren; după ce ne-am mai apropiat, găsim o adăpostire �n teren, ne ascundem și mai �chemăm� odată; poate că animalul se va apropia �n ascuns și �n liniște așa că trebuie să fim pregătiți;

Un ultim sfat primit de la v�nătorul american a fost acela de a nu ne limita la folosirea unui singur sunet făcut din chemătoare ( Ex: care să imite iepurele rănit) și să �ncercăm să folosim  și alte sunete, inclusiv pe cele ale animalului  pe care urmărim sa-l v�năm ( �n timpul �mperecherii, �n timpul perioadei de creștere a puilor, sunete de socializare, de luptă, de ameninÅ£are, etc.), pentru că �n felul acesta noi vom folosi toate aspectele tendinței prădătorilor de a răspunde la chemătoare.

Dumitru TODOSIUC